Până în septembrie 2019, toate asociațiile de
proprietari sunt obligate să adopte un regulament al blocului, potrivit noii legislații
privind asociațiile de proprietari.
În luna septembrie a anului trecut a intrat în vigoare
actul normativ ce stabilește noul cadru legislativ al asociațiilor de
proprietari, respectiv Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și
funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.
După cum stabilește acest act normativ, asociațiile de
proprietari sunt obligate să întocmească un regulament al blocului până în luna
septembrie a acestui an. Potrivit legislației, prevederile regulamentului de bloc
trebuie respectate de absolut toate persoanele care intră în acel bloc, nu doar
de proprietarii de apartamente sau chiriașii care locuiesc în acel bloc.
Este vorba, despre Ordinul Ministerului Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice nr. 1.058/2019 privind aprobarea
conținutului-cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului
condominiului, document care a fost publicat în Monitorul Oficial (documentul poate fi consultat, aici)
și care stabilește modelul regulamentului de bloc.
Articolul integral poate fi citit aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu